Singurul român din Academia Națională de Inginerie a Statelor Unite, suceveanca Cleopatra Cabuz, propusă pentru titlul de cetățean de onoare al Sucevei: „E un veritabil reper identitar de spiritualitate românească”


Intră acum și în grupul de

Singurul român din Academia Națională de Inginerie a Statelor Unite ale Americii, dr. ing. Cleopatra Cabuz, ar urma să devină cetățean de onoare al municipiului Suceava potrivit unui proiect de hotărâre de Consiliu Local inițiat de primarul Ion Lungu și viceprimarul Lucian Harșovschi.

Propunerea a fost făcută de Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu asentimentul profesorilor și a mai multor absolvenți ai colegiului.

În propunere se menționează că Cleopatra Cobuz este „un veritabil reper identitar de spiritualitate românească, promovând istoria și cultura noastră în lumea oamenilor de știință celebri, dar și în comunitățile unde și-a desfășurat activitatea de înaltă calitate”.

Suceveanca dr. ing. Cleopatra Cabuz, membru al Academiei de Inginerie a Statelor Unite ale Americii, stabilită în Minessota, a primit, în luna ianuarie, din partea prefectului de Suceava, Mirela Adomnicăi, o diplomă de excelență, drept recunoaștere a activității excepționale în domeniul ingineriei microsistemelor, dar și pentru promovarea tradițiilor și valorilor românești, ea fiind inclusă în Cartea de onoare a a valorilor bucovinene.

Cabuz a mulțumit atunci pentru recunoaștere și a subliniat că este o fiică a Sucevei, deși trăiește în Statele Unite ale Americii din anul 1995, și consideră că, totuși, în continuare, Suceava este casa ei unde vine destul de des.

„Datorez enorm acestui oraș și nu spun circumstanțial și de complezență. Efectiv, aici m-am format. M-am format în „Ștefan cel Mare” cu rigoarea, cu extraordinara exigență, cu tot ceea ce înseamnă actul didactic la cel mai înalt nivel”, a declarat cu acel prilej dr. Cabuz.

Dr. Cleopatra Cabuz s-a născut la Suceava, unde a urmat cursurile primare, gimnaziale și liceale, fiind absolventă a Colegiului Național “Ștefan cel Mare”, promoția 1974. În anul 1979, a absolvit Facultatea de Electronică și Telecomunicații din București, fiind  de profesie inginer în componente electronice,  apoi a  obținut titlurile de  doctor în Inginera Microsistemelor, al Universității Tohoku, Sendai, Japonia, și doctor în Microsensori Integrați, la Universitatea Politehnică București.

Dr. Cabuz a publicat peste 50 de lucrări tehnice și științifice în reviste de specialitate sau în conferințe științifice, precum și în cărți de specialitate, fiind invitată frecvent să vorbească la conferințe de mare prestigiu. Este autoare a 55 de brevete de invenție înregistrate de Biroul de Invenții al Statelor Unite ale Americii. Este   membră a Academiei de Inginerie din SUA, iar din 2005 este vicepreședinte pentru Cercetare și Dezvoltare la Honeywell Industrial Safety, corporație americană cu operare în peste 100 de țări. Începând din ianuarie 2015 este președinte  al orgnizației  HORA (Heritage Org. of Romanian Americans in Minnesota), o organizație non-profit axată pe păstrarea și promovarea comunităților românești din Minessota și pe promovarea limbii, tradițiilor și culturii românești. Organizația Hora, cu suport financiar din partea Societății de Istorie a Statului Minessota, s-a angajat în realizarea unei trilogii cinematografice pentru documentarea emigrației românilor în Minessota. Primul film documentar al trilogiei, intitulat “Mia de dolari și drumul” (Thousand dollars and back”), lansat în 2014, a fost nominalizat pentru un premiu Emmy, la categoria filme de televiziune.  În octombrie 2017 a avut loc premiera părții a doua din această trilogie – “Prin cortina de fier – din România” (“Through the Iron Curtain-from România”), film realizat în colaborare cu televiziunea publică PBS.(T.B.)

 

 


Intră acum și în grupul de